BCB Betleem Hateg

Ca să putem pătrunde învierea, trebuie mai întâi să fim martorii suferinței Domnului Isus.

 

Suntem în săptămâna patimilor, mai exact înspre punctul culminat al ei. Localizăm evenimentele petrecute într-o gradină – Grădina Ghetsimani. Ca să ajungă acolo, Domnul Isus a avut de traversat Chedronul, un pârâu pe albia căruia se întindea gradina Ghetsimani. Locația nu e întâmplătoare. Numele Chedron se traduce și cu „loc întunecat”.

Oricât de luminate ne dorim sărbătorile, Domnul Isus a trebuit să se refugieze într-un loc numit Loc Întunecat. Specificul grădinii era zdrobirea. Locul unde se tescuiesc măsline sau sunt zdrobite până la stoarcere în uleiul de măsline.

Acolo, dragul nostru Mântuitor Isus Cristos a trăit un moment zdrobitor. În locul acela întunecat. Acolo Domnul Isus Își împarte ucenicii într-o distribuție interesantă.

Felul în care sunt dispuși ucenicii vorbește de cele trei niveluri de trăire în suferință, de asimilare a suferinței.

• Matei 26: 36 – ucenici care au un singur ordin: Ședeți
• Matei 26: 38 – Rămâneți și Vegheați
• Matei 26:39 – A căzut cu fața la pământ și S-a rugat.

Adică:

• Nivel de observare a suferinței – pasiv – specific primei categorii;
• Nivel de empatie – mediu sau intermediar – specific celei de-a doua;
• Nivelul confruntării propriu-zise – contactul cu suferința – conflictul, nivelul activ.

Informația în exces a dus la o infirmitate. Ne este livrata pe timpi scurți și în cantități mari. Așa că ajungem într-un impas, nu știm ce să facem cu ea. Nu știm. E un handicap. Cum o distribuim? Cum o aranjăm?

E ca și cum primești o cantitate mare de hrană într-un timp scurt. Ți se umple casa și nu mai știi ce să faci cu ea. Asta a fost și problema evreilor: au cunoscut informația dar nu au știut ce să facă cu ea. De aceea, la nașterea Domnului Isus ei s-au blocat.

În anumite cazuri, noi, oameni modernității, trebuie să recunoaștem că ne lipsește discernământul sau luciditatea contextualizării și a intertextualizării. Cum analizăm textul biblic și cum sincronizam textele între ele?

În Sfânta Scriptură, și aceasta este o regulă hermeneutică de aur, textele corespondează între ele. Nu se pot izola și apoi transforma în dogme. Ele, împreună, creează o structură stabilă. De exemplu: cu o cărămidă nu poți zidi o casă – trebuie să existe o cantitate specifică de cărămizi, care să fie de același fel. În aceste condiții se poate construi.

Biblia este un ansamblu – este unitară!!!

Contrastul în reacții sau contrastul plânsului

Curios cum sunt, am colecționat atitudinile, cuvintele Domnului Isus și le-am analizat. Contrastul ciudat al emoțiilor și trăirilor Sale începe cu un plâns convulsiv care se intensifică până la agonie.

Plânsul convulsiv în fața Ierusalimului

Cred că primul plâns este plânsul pentru iubirea Sa—poporul Israel. Plânge specific pentru soarta Ierusalimului. Apoi, narațiunea își amplifica conflictul: este o singură intrigă și pe întinderea ei sunt focare de conflict.

În fața cetății, Domnul Isus într-un posibil monolog plânge o soartă ce nu mai putea fi îndreptată. De Florii, Domnul Isus a avut o reacție convulsivă de plâns. Nu Își plângea de milă—era un plâns al compasiunii, al durerii pierderii.

Ce descopăr aici? Dumnezeu Își face datoria. Drept urmare, nu poate exista un proces intentat de ființa umană împotriva lui Dumnezeu pe motiv că Acesta din urmă nu Și-a făcut datoria. Dumnezeu a chemat, cheamă și va chema.

Ce facem cu informația, cum o asimilăm? Au primit informația prin varii forme: minuni, lege, profeți, judecători…

Pentru câți contemporani, concitadini ai noștri, nu mai există cale de întoarcere? Decizia s-a pronunțat. Câți, din pricina împietririi, nu au păstrată negura întunericului veșnic, cum spune Petru? Câți nu sunt scriși de mult pentru osânda aceasta, cum scrie Iuda?

Plânsul agoniei din Grădina Ghetsimani

Traseul era clar: Ghetsimani – Gabata – Golgota – Grădina mormântului. În Ghetsimani este o întristare de moarte, chin ca de moarte.

Interesant este că Domnul Isus nu a simțit-o pe parcursul vieții până în momentul acesta. De ce? Pentru că acum S-a învinovățit pe Sine purtând vina întregii lumi. El, nevinovat, declarat vinovat pentru că S-a încărcat cu toată vinovăția umană. Se activează acel complex al vinovăției. Nu doar al păcatului, dar și al raportului acestuia cu Dumnezeu.

La ce mă refer? Nu că Domnul Isus a fost vinovat, nu mă refer la acest aspect. Domnul Isus este singurul nevinovat încărcat de vinovăție – de ce ? pentru că este vinovăția altora – „lovit de moarte pentru păcatele poporului Meu”. Păcatele cu care S-a încărcat erau acum pe Domnul Isus și, când S-a prezentat cu ele înaintea Tatălui, Tatăl Și-a întors privirea.

Isus Domnul știa ce grad înalt de ofensă produc păcatele acestea Tatălui. Acum Domnul Isus a făcut totul în deplină ascultare – L-a proslăvit pe Tatăl – L-am proslăvit și Îl voi mai proslăvi! Domnul Isus simțea în Sine războiul celor două naturi – Matei 26:41!

Dumnezeu nu a luat la cruce doar vina, ci și vinovăția umană. Vă dați seama, ca și cum există o conștiință universală, declanșată instantaneu cu acceptarea de a deveni Miel de jertfă. Dumnezeirea Lui, care Și-a supus umanitatea, nu accepta vina și vinovăția. Nu sunt compatibile cu un Dumnezeu drept și sfânt care urăște păcatul.

S-a infectat cu vina tuturor. A dat ucenicilor cina și au băut deci din pahar, apoi S-a retras să consume paharul rezervat Lui – paharul din Ghetsimani. Conținutul paharului rămâne un mister, poate. Ce L-a tulburat pe Domnul Isus? Păcatul și asumarea vinovăției. El urma să fie încărcat cu păcatele umanității. Asta pentru că în Dumnezeu nu exista păcat. Este, dacă vreți, reacția firească a nevinovatului în fața condamnării.

În săptămâna patimilor există o suferință exprimată în plâns. Plânsul convulsiv și plânsul agoniei. Suferința capătă accente extreme. Ca să putem pătrunde învierea, trebuie mai întâi să fim martorii suferinței Domnului Isus.