Linie de timp

Cronologie

1981
Mihai Sârbu

Mihai Sârbu se mută la Hațeg, prin căsătorie, încă din 1974. Este ordinat ca diacon (cu mențiunea că ordinarea este valabilă și pentru păstor, în cazul în care va fi nevoie de aceasta), în anul 1981, de către Petru Dugulescu și Iosif Țon. Începând cu anul plecării la Timișoara a…Read More

1974
Petru Dugulescu

În anul 1974 (data exactă nu e disponibilă momentan), Petru Dugulescu este ales păstor al Bisericii din Hațeg, imediat după finalizarea seminarului. Unele izvoare îl menționează ca păstor și înainte de finalizarea Seminarului. Probabil că exista o înțelegere între el și Biserică în acest sens, dar numai în anul 1974…Read More

1944
Teodor Cenușă

Din anul 1944, Teodor Cenușă devine păstor al bisericii (conform cu Jurnalul personal al soției acestuia). Teodor Cenușă se mută anterior în Hațeg din Tulcea. Nu se cunoaște data exactă a investirii ca păstor al bisericii. Am selectat data de 31.12.1944 doar pentru a păstra evenimentul investirii în 1944, dar…Read More

Redeschiderea din 1944

Reprezentanții locali ai Primăriei și ai Poliției au desigilat ușile casei de rugăciune, în prezența reprezentantului legal Ianăș NEICONI. Astfel, se încheie o perioadă în care baptiștii din Hațeg nu s-au mai întâlnit în clădirea de pe Suseni. În toată această perioadă, părtășia lor era pe câmp, în pădure sau…Read More

1943
Închiderea de sub Antonescu: 1943

În conformitate cu decretul lege 379/1942, Emil Jau, șeful Biroului administrativ al orașului Hațeg, împreună cu reprezentanți ai poliției locale, preia bunurile Bisericii Baptiste din Hațeg de la reprezentantul acesteia, Neiconi Ianăș. Acesta din urmă a predat ștampila și registrul cu membri. Ușile casei de rugăciune au fost sigilate cu…Read More

1939
Redeschidere

Se redeschid oficial toate bisericile baptiste din România.

1938
Prima închidere a bisericii

Prin procesul verbal din 22 decembrie 1938, încheiat de Comisariatul de Poliție Hațeg, la locația Casei de Rugăciune a Bisericii baptiste din Hațeg, de față cu paznicul casei de rugăciuni, cu numele de Prejban Ianăș, zis Horescu, s-a procedat la închiderea acestei case de rugăciune prin ridicarea cheilor și sigilarea…Read More

1934
Inaugurare casă de rugăciune: 1934

În anul 1934, probabil în luna august, are loc inaugurarea casei de rugăciune de pe Suseni (cartier din Hațeg). Cu această ocazie au mai avut loc: un botez cu 8 persoane și o cununie religioasă. Serviciul divin a fost condus de Pavel BOȘOROGAN, ajutat de predicatorul cercual Dragomir CORNEA. Atestare…Read More

1932
Al treilea botez: 1932

Se botează o singură persoană. Botezul este oficiat de Dragomir CORNEA. Atestare documentară: Revista „Glasul Evangheliei”

Al doilea botez: 1932

Al doilea botez baptist din orașul Hațeg a avut loc în anul 1932. Actul botezului a fost oficiat de Dragomir CORNEA. Au fost botezate un număr de 27 de persoane. La acest eveniment a avut loc și Cina Domnului, oficiată de frații lucrători din cercul Nălaț-Hațeg. La serbarea botezului au…Read More

1931
Primul botez: 1931

Primul botez baptist în apă din orașul Hațeg are loc în 6 septembrie 1931 în locul cunoscut „la Moară”, în râul Galbena. Se botează 32 de persoane. Botezători: Dragomir CORNEA (păstor în Țara Hațegului) și Pavel BOȘOROGAN (Președintele Comunității Baptiste Alba-Iulia). Atestarea istorică documentară a acestui botez: revista „Glasul Evangheliei”.

1925
Prima mențiune istorică

Într-un document oficial al vremii, se face o mențiune privitor la „secta” baptistă din Hațeg, cu referire la patru persoane baptiste din localitate, fără se se specifice numele acestora. Privitor la aceasta, se spune că „secta” există din 1925, fără a se specifica alte detalii. Cel mai probabil că acele…Read More